Evenimente

ANUNȚ PRIVIND DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR DIDACTICE

Întrucât rata incidenței cumulată a cazurilor COVID 19 pe ultimele 14 zile, comunicată de către DSP, vineri 15.10.2021 are valoarea de 6,89/1000 pentru Municipiul Târgoviște și 11,14/1000 pentru Municipiul Alexandria, în conformitate cu „Ghidul privind măsurile organizatorice și de funcționare a Universității Valahia din Târgoviște (UVT), în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2”, aprobat prin HS nr. 34 E/30.09.2021, începând de luni, 18 octombrie 2021, activitatea didactică în cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, (inclusiv facultatea noastră - FIEETI) de la programele de studii cu frecvență/învățământ la distanță (ID), se va desfășura în regim online, conform orarului specific.

 Scenariul de derulare a activităților didactice se va actualiza săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri, în funcție de evoluția epidemiologică.

***

Începând de luni, 11 octombrie 2021, activitatea didactică în cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște se va desfășura astfel:

-       activitățile de curs se vor desfășura în sistem online pe platformele pe care universitatea le are disponibile;

-       activitățile practice (seminarii, laboratoare, proiecte) se vor desfășura în sistem fizic, cu respectarea reglementărilor în vigoare cu privire la prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Scenariul de funcționare al universității se va actualiza săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri, în funcție de evoluția epidemiologică.

 

 

Deschiderea anului universitar 2021-2022 - FIEETI

 

Festivitatea de deschidere a anului universitar 2021-2022 se va desfășura în data de 1 octombrie 2021ora 10:00, în aer liber, în condiții de distanțare socială, pe esplanada din fața Corpului A al Campusului universitar (Aleea Sinaia, nr. 13), în prezența conducerii universității, a corpului didactic și a studenților almei mater.

Începând cu ora 11.00, studenții FIEETI vor rămâne pe loc, în fața corpului A, iar de acolo, vor fi preluați, pe specializări, de către cadrele didactice. Vom intra în interiorul facultății pentru discuții preliminare începutului de an universitar.

Vor fi alocate următoarele săli:

   - Electronică - sala A 301;

   - Automatică - sala A 118;

   - Electrotehnică - sala A 114;

   - Energetică - sala A302.

 

 

   
ZAST - 1-2 iulie 2021 - Conferinta   ZAST 2021 - Program   ZAST 2021 - Premii 
        
 MIDAS - 12 octombrie 2020   ZAST - 14 noiembrie 2020 - Program    ZAST - Premiere 
   

Dragi studenti, maine, 1.10.2020 se va deschide anul universitar 2020-2021. Maine vom deschide poarta pentru voi. Atat cat sa ne cunoastem, sa ne revedem, sa invatam cum sa comunicam intr-un an greu cu multe incercari.

Va asteptam, la ora 12, in Campus, zona Amfiteatrului Grecesc (in aer liber in fata Institutului cu celule fotovoltaice) pentru a merge apoi in corpul A, sala 002, unde profesorii va vor ura "Bun venit!" si va vor invata sa cititi orarul si sa comunicati online cu noi, cei care va vom indrepta pasii spre inginerie.

Va asteptam cu drag! 

Masca este obligatorie, distantarea trebuie sa existe.

Admitere Online 2020   Informatii despre examene online 2020
   
 MIDAS - 9 octombrie 2019   Ericsson - 12 noiembrie 2019  
   
Festivitate deschidere 2019    Anunt angajare ARCTIC 2019    Concurs proiecte 2019
     
Deadline 5.11.2018 / Vizita 12,13    Teme diploma 2018-2019    Renault 15.11.2018 (A101, ora 10)
     
 
Festivitate deschidere an universitar 2018-2019   MIDAS - 9 octombrie 2018
   
20 iunie 2018   12-13 iulie 2018   Admitere 9-30 iulie 2018
   
23 mai 2018 - Brisbane  

25 mai 2018

  25 mai 2018
 

   
15 februarie 2018 / MIDAS   MIDAS 2018   Metodologie Tabere 2018 
   
29 Mai 2017   29 Mai 2017   30 Mai 2017

   
27-29 Aprilie 2017   10 Mai 2017   25-26 Mai 2017

 

   

16 Iunie 2015   9 Martie 2017   9 Martie 2017
 

 
Technical IEEE activity, 27.03.2014   ICSTM - campus UVT   Thomas Grieche 

 

 

Alegeti FIEETI

  • cea mai bună facultate din UVT din punct de vedere al cercetării ştiinţifice pentru anul 2008;
  • acoperă toate ciclurile universitare – licenţă, masterat, doctorat;
  • 5 specializări de licenţă acreditate, 5 specializări de mastert acreditate
  • conducere de doctorat (IOSUD) în inginerie electrică;

citeste mai mult

Misiunea Universitatii Valahia

Universitatea “Valahia” din Târgovişte formează specialişti foarte bine pregătiţi profesional în conformitate cu cerinţele actuale ale pieţei forţei de muncă din România şi din statele Uniunii Europene, promovând un ansamblu de valori bazat pe solidaritate, nediscriminare, echitate, obiectivitate ştiinţifică, creativitate si dinamism. citeste mai mult

Noutati
  • Loading
Pause
Powered by TGVwebdesign web development web design